miercuri, 29 iulie 2015

Despre identitati si roluri .Sau ce-am mai facut in ultimul timp.



Rolurile asumate benevol sau nu si identitatea fiecaruia , in special a mea , sa fiu sincera , sunt subiecte care m-au preocupat in ultimul timp.
Cat din rolul pe care-l indeplinesc sunt eu cu adevarat? Cat din rolul respectiv ma influenteaza si-mi altereaza identitatea?

Marea lupta dusa in ultimul timp a fost aceea de a ma elibera de caracteristicile rolurilor “publice” avute si de a modela o imagine pe care sa o simt congruenta cu identitatea mea.
La inceput am fost furioasa. Ma refer la inceputul constientizarii impactului rolurilor asupra propriei identitati si invers. Cand am devenit efectiv constienta cat se interfereaza si cat am dat voie sa se altereze una pe cealalta. Am fost furioasa ca am lasat ca rolul sa-mi acapareze identitatea. M-am lasat santajata de caracteristicile rolului , facandu-le responsabile de modelarea identitatii, cand de fapt e invers.

Identitatea mea e mai tare decat orice rol pe care mi-l asum sau care mi-este uneori impus si-l accept. Identitatea mea a fost insa mult mai inteligenta si a cautat toate caile sa iasa la suprafata. A facut ceva valuri si a alungat multe roluri cu tot ce presupuneau ele, décor, regie, distributie.

A fost nevoie sa ma impresariez diferit , fara portofoliul rolurilor , ci numai cu cel al identitatii. A fost si este greu. Constat ca Rolul este asimilat Personajului .
 Rolul creeaza Personajul cu ajutorul Identitatii. Aceea este amprenta proprie.
 
Mea culpa fata de familie si prieteni , fata de colaboratori si cunoscutii 
intamplatori sau accidentali, daca mi-am prezentat pana acum Personajul ,
 si nu identitatea.

Eu nu sunt nici , economist, nici salariat bancar , nici coach , nici director , nici analist . Nu sunt responabil , purtator de cuvant , negociator sau vanzator.
Eu sunt creativa , tenace , curioasa  si vesela. 
Eu sunt toleranta , permisiva , originala si generoasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu