Multumesc C.F.R

31 decembrie, moment de bilanț si de speranțe, moment de retrospective si de concluzii, moment de recunostinta.
Over all, a fost unul dintre cei mai buni ani.
Facand un sumar al evenimentelor personale si a ceea ce a si au insotit evenimentele respective, sunt amuzata sa constat ca in aceasta perioada
eventimentele s-au invartit in jurul a acelorasi oameni si al acelorasi locuri. A fost un an in care am facut naveta si de doua ori pe saptamana de la Bucuresti la Craiova si retur.
Deci, in cea mai mare perioada de timp, am fost in... tren.
Astfel, nu pot decat sa multumesc... C.F.R. :), pentru ca:
- nu a ajuns niciodata la timp, si nici nu a plecat aproape niciodata la timp. De ce a fost un lucru bun? Pentru ca m-a tinut tot timpul in alerta, m-a facut sa am mai mult de un plan B, mi-a reamintit ce inseamna adaptarea si rabdarea. Multumesc C.F.R pentru ca mi-ai amintit ca nu detin controlul absolut asupra a ceea ce mi se intampla.
- am redescoperit meserii si oameni care-si fac treaba cu dedicatie. Sa va uitati la saracii mecanici ai unor trenuri pe care se straduie sa le mentina pe sine, la insotitorii de tren care-si iau toate frustrarile si necioplirile calatorilor, de parca ei si-ar fi insusit investitiile nepuse in practica, in niste uniforme vechi de peste 15 ani, de cand erau tineri si erau mai supli, mai drepti, mai bine platiti si mai respectati. Deci, multumesc C.F.R . pentru ca mi-ai reamintit sa respect meserii neplatite "bine" si ca salariul incasat nu e echivalentul profesionalismului.
- am redescoperit placerea cititului in timp indelungat, nu mai statusem cu o carte in mana 3-4 ore consecutive, de nici minte nu mai tin. Multumesc C.F.R pentru povesti.
- am reinceput sa accept necunoscuti si sa am conversatii pe subiecte si preocupari, pe care pana atunci le-asi fi considerat neinteresante si le-si fi respins din start. Multumesc C.F.R pentru oameni.
- am redescoperit emotia intalnirii si bucuria sa descopar oamenii dragi mie, pe peron, asteptandu-ma si luminandu-li-se fata atunci când ma vad. Multumesc C.F.R pentru familie si pentru iubire.
- am avut timp sa vorbesc cu mine, am avut timp sa-mi fac planuri, am reinvatat eficienta utilizatii timpului, a gesturilor si a efortului.
 Si daca anii care vin, vor fi cel putin la fel ca acesta, promit sa merg cu trenul, doar.... pentru a merge cu trenul, sa-mi iau niste lectii de la straini, sa privesc pe geam si sa ma bucur de ce vad, si tot asa. Si daca aveti nevoie sa va regasiti, din propria experienta, va sugerez sa urcati in primul tren, mergeti cat mai departe, nu conteaza unde, priviti pe geam, inventati  experiente, prefaceti-va macar ca e o aventura si la drumul inapoi veti fi altcineva, veti fi cineva care se intoarce de nicaieri, dar care apreciaza ca are unde si la cine se intoarce, va veti intoarce preocupati sa resolvati, sa aranjati si sa ordonati lucruri, veti fi preocupati sa traiti.
Atasez si doua imagini, una simbolica, a fostei gari Filaret, prima gara din Romania, acolo unde a inceput Aventura C.F.R si una sentimentala si distractiva cel putin in acelasi timp. V-asi fi lasat sa ghiciti de unde e ceasul din prima imagine si ce are atat de deosebit, pentru ca, da, este una dintre... raritatile orasului Caracal, asta fiind partea voit distractiva. Partea sentimenala pentru mine... de pe peronul garii din Caracal, mi-au inceput aproape toate aventurile, atunci cand plecam cu sperante si inconstienta, acolo unde am asteptat si m-au asteptat multe dintre iubirile tineretii, si poate ca nu intamplator, ma face azi recunoscatoare pentru ce mi se intampla.
La multi ani!

Majoratul profesional.La ce varsta?

“After 40” in cariera e sinonimul majoratului in viata.

Expertiza profesionala ar trebui sa fie la maximum. Cum ne simitim insa atingand acest nivel? Sigur, veti zice, niciodata nu te opresti din invatat si  experimentat.

Simtim insa ca procesul invatarii si al experimentarii trece prin alta prisma de acum inainte. Poate fi a regretului ca nu am invatat ceva la un anumit moment dat. Sau poate ca noutatea aparuta, pentru a ti-o putea insusi la nivelul de aplicare in practica ti-ar lua ca si timp mai mult sau exact perioda ramasa din viata activa si astfel, investitia de timp nu ar avea ca rezultat direct beneficiu material. Sa ne gandim aici cum ar fi sa incepi sa studiezi medicina pe la vreo 43 de ani, punem 6 ani studiu, inca 5 stagiatura si specializarile, inca vreo 5 ca debutant si iata ca ai ajuns la 60 de ani cu aceeasi cativa sfanti in buzunar, in timp ce colegii tai de facultate care au inceput-o la 18 ani sunt exact la varsta maximelor expertize si incep sa-si culeaga beneficiile investitiei de timp, energie, etc.

De ce e privita cariera altfel la 25 si chiar la 35 fata de 45? Pentru ca la 25 si 35 cariera este exprimata in vise si idealuri. La 45 este exprimata in experiente si amintiri.

Pentru ca la 25 iti iei pranzul in mers sau in picioare in metrou sau mai rau, deloc. La 45, cu ulcerul la purtator regreti cele cateva minute zilnice neinvestite in viitorul sanatatii tale.

Pentru ca la 35, ca parinte de weekend apreciezi ca exprimarea iubirii fata de minorul tau consta in ai asigura blugi de firma la gradinita, Ipfone la primara si masina cadou la majorat. La peste 45 de ani intelegi ca realizarile din viata ta se masoara in amintiri si atunci regreti acea minim 1 ora pe zi neinvestita in asigurarea trecutului familiei tale.

O prietena de peste 45 ani care a ”primit” o sefa noua de sub 30 ani, care a reinventat roata, venind sa propuna o metoda de  pe care amica mea din  cand in cand  mai stergea praful, dorind sa explice importanta procesului, le exemplifica in sedinta :’’asta e, ne-am asumat, si eu imi vad copilul o data la 2 saptamani’’.

Si mai sunt gafele. Pentru ca la 25 de ani, o gafa profesionala poate fi chiar funny.  La 35 de ani o gafa profesionala se poate remedia. La 40 si peste….te poate costa tot ce ai dobandit pana acum.

Compromisul cred ca e ceea ce ne diferentiaza la peste 40 de ani. Modul in care apreciem o anumita actiune ca fiind un compromis pe termen scurt sau lung sau daca ne afecteaza doar pe noi sau si pe cei dragi noua.

Sa nu uitam ca toti la peste 40 am fost candva visatorii de la 25 si 35 de ani. Pentru ca, pentru cei care sunt la 25 si 35 ani nu s-a inventat inca o metoda care sa-i constientizeze ca si ei vor fi candva la peste 40 si chiar mai mult.

Ne auzim la peste 50.

Cu drag

Cristina,over 40.

Despre identitati si roluri .Sau ce-am mai facut in ultimul timp.

Rolurile asumate benevol sau nu si identitatea fiecaruia , in special a mea , sa fiu sincera , sunt subiecte care m-au preocupat in ultimul timp.

Cat din rolul pe care-l indeplinesc sunt eu cu adevarat? Cat din rolul respectiv ma influenteaza si-mi altereaza identitatea?

Marea lupta dusa in ultimul timp a fost aceea de a ma elibera de caracteristicile rolurilor “publice” avute si de a modela o imagine pe care sa o simt congruenta cu identitatea mea.

La inceput am fost furioasa. Ma refer la inceputul constientizarii impactului rolurilor asupra propriei identitati si invers. Cand am devenit efectiv constienta cat se interfereaza si cat am dat voie sa se altereze una pe cealalta. Am fost furioasa ca am lasat ca rolul sa-mi acapareze identitatea. M-am lasat santajata de caracteristicile rolului , facandu-le responsabile de modelarea identitatii, cand de fapt e invers.

Identitatea mea e mai tare decat orice rol pe care mi-l asum sau care mi-este uneori impus si-l accept. Identitatea mea a fost insa mult mai inteligenta si a cautat toate caile sa iasa la suprafata. A facut ceva valuri si a alungat multe roluri cu tot ce presupuneau ele, décor, regie, distributie.

A fost nevoie sa ma impresariez diferit , fara portofoliul rolurilor , ci numai cu cel al identitatii. A fost si este greu. Constat ca Rolul este asimilat Personajului .

 Rolul creeaza Personajul cu ajutorul Identitatii. Aceea este amprenta proprie.

 

Mea culpa fata de familie si prieteni , fata de colaboratori si cunoscutii 

intamplatori sau accidentali, daca mi-am prezentat pana acum Personajul ,

 si nu identitatea.

Eu nu sunt nici , economist, nici salariat bancar , nici coach , nici director , nici analist . Nu sunt responabil , purtator de cuvant , negociator sau vanzator.

Eu sunt creativa , tenace , curioasa  si vesela. 

Eu sunt toleranta , permisiva , originala si generoasa.

Speranta ca blestem al zeilor.Cat este de toxica pentru starea de fericire.

Zilele trecute,intalnindu-ma cu un traducator pensionar, plimbandu-ne amandoi cainii pe Calea Bucuresti , incercand sa incropim o conversatie de adulti care pazesc fundurile cainilor lor si incercand sa evitam acele discutii anoste despre perioadele de calduri , par lasat prin casa si tratamente contra purecilor sau paza contra capuselor, interlocutorul meu , nu mai stiu ce l-a determinat sa faca asta, mi-a prezentat propria lui teorie  privitoare la toxicitatea sperantei fata de starea de fericire.

Incep prin a va aminti , asa cum si partenerul meu in activitatile specific proprietarilor de caini in apartamente de bloc si-a inceput expunerea, cum a ajuns speranta pe pamanat.

Suparati pe Prometeu ,nu atat ca a indraznit la randul sau sa creeze oameni  , nu atat ca a furat focul din Olimp , cat cel mai mult pentru ca l-a daruit oamenilor , zeii au hotarat sa se razbune.

Au trimis pe pamant o cutie frumos incrustata cu pietre pretioase in care au inchis toate relele  create de imaginatia unor minti atotcuprinzatoare , ca ale unor entitati demne sa convietuiasca in Olimp, acolo unde nu ploua si nu bate vantul , unde domneste bucuria si veselia. O paranteza facuta  de traducatorul de opere literare a fost aceea ca in nicio scriere antica referitoare la zei nu se vorbeste de nefericire. Amaraciune si tristete  au  cunoscut si zeii.Nefericire insa nu au experimentat.

Ei bine, cutia venita ca dar pentru nunta Pandorei , cea plina de daruri ,cu fratele lui Prometeu a fost insotita si de sfatul de a nu ridica niciodata capacul.Trufia oamenilor care detineau acum secretul focului care de fapt in aceasta legenda nu reprezinta nici fulgerul ( vezi interpretarea comunista de la Lacul Vidraru ) , nici pirjoulul , nici macar caldura ,ci cunoasterea, creativitatea ,purificarea ,pasiunea, suflul sau cunoasterea intuitiva , ei bine oamenii care au aveau acum la indemana toate atributele pe care simbolic focul le cuprinde, vezi si curiozitatea ,au deschis cutia .

Astfel toate relele s-au raspandit pe pamant.Retoric ma intreb acum, daca prin Pandora, oamenilor li s-au oferit toate darurile , prin foc , toate deschiderile, nu era pacat sa nu le si foloseasca ? Cum altfel daca nu impotriva relelor ?Pandora a pus cat de repede capacul la loc. Degeaba! Relele déjà se raspandeau in lume.Mai scurta de picioare insa, ( Hm, la fel ca minciuna?), speranta, raul pus in cutie de Atena, nu a apucat sa iasa afara.

Metaforic, ea e inchisa in sufletul omului, dar, la origine, zeii au conceput-o si au considerat-o ca pe un lucru rau  .Daca  celelalte rele , le intalnim, le traim, le percepem temporar pe parcursul vietii speranta o ducem cu noi ,fie ca suntem constienti , fie nu, de cand ne nastem si pana cand nu mai suntem vii.De aici si expresia: “Speranta moare ultima”.

Multora dintre relele raspandite in lume, oamenii reusesc uneori sa le tina piept , tocmai prin utilizarea focului , cauza , sursa acestui purgatoriu permanent.Unele boli sunt invinse prin cauterizare , unele vicii sunt depasite prin purificare ,unele defecte sunt aplanate prin dragoste,etc

Ei , si acum , de ce sta speranta in calea fericirii? Argumentele nu-mi apartin, dar prin prisma experientelor traite , domnul traducator m-a facut sa le sustin.

Speranta ucide creativitatea  .Este piedica in calea gasirii de noi solutii , sta in fata incercarilor.Sper sa-mi vina o idée.Marie Curie nu a sperat niciodata sa gaseasca radioactivitatea!A facut mii de experimente inainte.Da Vinci nu a sperat sa creeze cel mai controversat portret.A facut mii de schite .Nici macar Steve Jobs nu a sperat sa realizeze ceva , a muncit , a dat gres, a reluat ,iar a dat gres,a reinceput,etc.

Speranta sta in calea determinarii.Speranta nu are nimic de-a face cu asteptarea , cu rabdarea , cu ragazul ,cu asumarea necesititatii consumarii unui timp anume pentru fiecare ciclu al vietii noastre.

Speranta  restrange actiunile si reduce activitatile .Sper ca va fi bine!!Candva!!Si nu fac nimic.Sper ca cineva isi va aminti de mine.Dar nu ies in lume sa fiu in prezent ci raman acolo ,in amintirile mai recente sau indepartate ale celor pe care-i cunosc si ma cunosc.Speranta instaureaza lentoare ,monotonie ,melancolie ,uneori e un litemotiv al amanarii, e pretextul baterii in retragere.

Eronat legam  speranta de neprevazut.Sper sa se intample ceva ! Ceva ce nu-mi cere implicarea si nu e necesar sa-I controlez realizarea.Nu cumva e lene?Nu cumva e teama ?

Deasemenea, usor, usor, speranta se transforma in obsesie! Sper sa fiu promovat?Dumnezeu stie de ce , dar eu sper sa fiu promovat. Eu sper, iar ceilalti actioneaza, invata , se pregatesc, muncesc mai mult si mai bine, isi exprima cel putin dorinta si intentia de a ocupa un post superior.(”Eu” este folosit aici  ca si personaj , va dati seama!) sper.:)

Stiti vorba aia :”La Sfantu’l Asteapta”?Intelepciunea populara a creeat-o tocmai pentru cei care spera .Sau, ma rog , doar spera!Daca doar speri , se va intampla exact atunci , adica niciodata!

Daca , totusi , lucrul sau evenimentul sperat se intampla , obisnuim sa-l numim noroc! Ca pe ceva ce ne cade din cer! Sper sa castig la Loto , macar trebuie sa joc.Daca mai si castig e pur si simplu noroc sau intamplare.

Avem parte si de intamplari fericite, benefice, profitabile, la care nu ne-am gandit ca ni se vor  intampla si la care nici nu am sperat vreodata.Deci nu e mai aproape speranta de intamplare decat de fericire cu tot ce cuprinde ea: implinire ,realizare, victorie, dragoste ,echilibru ,intelegere,etc?

Neimplinirea evenimetului sperat , ne induce acea stare de nemeritare , de marginalizare , de fara valoare , de fara noroc.Nu ne induc aceste stari amaraciune, tristete, lipsa de scop ,lipsa de bucurie? Recunoastem toate aceste trairi ca si caracteristici ale perioadelor despre care obisnuim sa spunem ca nu am fost fericiti.

De unde au plecat toate acestea?De la speranta!

Daca va analizati perioadele in care ati fost fericiti, va amintiti ca sperati la ceva atunci ?

Ca o abilitate noua pentru cei care doresc cu adevarat sa realizeze ceva, este sa invete sa-si gestioneze sentimentul de speranta.

Un nou subiect de workshop nu?Managementul sperantei!

Sa ne vedem sanatosi!

P.S.Si nu sperati sa fiti sanatosi!Mancati corect, faceti miscare si cititi carti bune!

P.S.S.Nu sperati sa fiti fericiti!Identificati ce lipseste ,construiti si evaluati periodic.Despre evaluarea fericirii in postarea urmatoare.